îți ia 5 minute să citești articolul

Probabil că te trezești cu telefonul în mână chiar și atunci când ți-ai impus în mod conștient că nu te vei atinge de el. Aștepți la doctor 5 minute ca să vină rândul programării tale și ți-ai luat chiar și o carte cu tine, dar totuși telefonul din buzunar sau genată parcă îți face semne cu ochiul. Și deschizi ecranul doar să vezi că nu ți-a scris mama pe Whatsapp și apoi deschizi un browser și … nici nu realizezi când a trecut timpul și iar nu ai citit nicio pagină.

Ce demonstrează tot ce am scris mai sus? Telefonul mobil, dar și celelalte terminale mobile azi sunt mai folosite decât terminalele tip desktop. Indiferent că le folosim pentru a căuta ceva sau a intra pe Facebook un lucru este clar, și anume că peste 60% din căutările efectuate pe Google vin de pe terminale mobile. Iar acesta este motivul apariției lui AMP.

Ce este Google AMP

AMP se traduce prin Accelerated Mobile Pages. Acesta este un framework HTML de tip open-source ce permite paginilor să se încarce instantaneu pe terminalele mobile. Această performanță este realizată prin priorietizarea conținutului înainte de absolut orice, limitarea CSS-urilor și JavaScript-urilor, astfel încât utilizatorul să aibă o experiență cât mai informativă și extrem de rapidă.

Acest tip de vizualizare, de accesare a unui site pe mobil nu trebuie să fie confundată cu compatibilitatea pentru mobil a unei pagini, denumită și responsivness. Comptabilitatea cu terminalele mobile presupune că un site este creat în așa fel încât el să se adapteze oricărei rezoluții și oricărui format de ecran în așa fel încât utilizatorul să nu piardă nimic din experiența acestuia. AMP arată doar o versiune extrem de simplificată a design-ului site-ului astfel încât acesta să se încarce foarte repede și utilizatorul să aibă acces doar la conținut sau în principal la acesta.


Versiunea AMP este foarte potrivită acelor site-uri care au un conținut foarte bogat precum site-urile de știri sau cele ce aparțin unor companii ce difuzează informații.

Deși la această tehnologie au aderat mai multe companii nu numai Google, companii precum Pinterest, WordPress, Bing sau Twitter, foarte multă lume asociază AMP cu Google în mod exclusiv. Iar motivul pentru acest fapt este unul simplu: paginile AMP sunt găzduite pe serverele Google. Astfel Google are acces al paginile AMP ale oricărei companii, le va favoriza pe acestea în paginile de rezultate, iar acest fapt nu este privit cu ochi tocmai buni de mulți din domeniu tehnologiei web.

Avantajele și dezavantajele folosirii AMP

Unul dintre primele avantaje logice ale implementării AMP este o viteză de încărcare pe terminalele mobile extrem de mare. Atunci când AMP este implementat corect rezultă un timp mediu de încărcare de 1 secundă, ceea ce este mai mult decât bine. În plus, față de acest unic avantaj ce este foarte important pentru SEO și poziția ta în paginile de căutări, această rapiditate a site0ului duce și la o rată de conversie a clienților și chiar și la un bounce rate mult mai mic.

Un alt avantaj al AMP este faptul că adaugă un plus de vizibilitate pentru rezultatele tale în paginile de căutări Google. Iar felul prin care o face nu este unul singular. Site-urile ce au AMP implementat sunt indicate printr-un mic semn sub forma unui fulger în dreapta adresei, deasupra titlului. Părerile legate de acest tip de avertizare sau „notare” a site-urilor sunt împărțite: sunt marketeri care susțin că oamenii sunt mai degrabă atrași de aceste pagini și le accesează, iar alții susțin că mulți nu cunosc rolul acelui „fulger”.

O altă formă prin care AMP ajută la o vizibilitate mai bună a site-ului, deși neconfirmată este faptul că se pare că alături de Structured Data, acesta ajută foarte mult la a aduce site-ul tău în rezultatele evidențiate de Google, denumite și Rich Results. Dacă site-ul tău are AMP, atunci în pagina de rezultate dacă un utilizator apasă pe imaginea aferentă site-ului tău va primi o pagină cu detaliile site-ului, dar va putea face și swipe up pentru a accesa chiar site-ul tău. Ceea ce este însă un fapt sigur este că pentru a apărea în secțiunea top stories în rezultatele Google este obligatoriu să ai AMP implementat, așa că dacă deții un site de știri, AMP este realmente necesar.

Principalul dezavantaj al AMP din care decurg toate celelalte probleme ale sale este faptul că vei avea în permanență de administrat și fructificat practic două site-uri: cea AMP și cea standard.

Dezvoltatorul va trebui să raționalizeze extrem de bine resursele suplimentare folosite în plus față de un cod HTML simplu pentru că AMP are niște restricții clare. Printre acestea amintesc: fișiere CSS de maxim 75 KB, JavaScript de maxim 150 KB, etc. De fiecare când va apărea o modificare a vreunui cod sau standard acesta va trebui verificat și modificat și în versiunea AMP. Tot ce se plătește în termeni de promovare va trebui să aibă două direcții, una pentru versiunea AMP și una pentru cea standard a site-ului. Limitările acestei tehnologii ce lucrează în favoarea vitezei, dar defavoarea tuturor artificiilor de conținut ce îl fac mai atractiv restricționează foarte mult plaja promovării și a anunțurilor realizate de echipa de marketing.

Care sunt site-urile care au nevoie de AMP

Da. Știu că ai mai auzit acest răspuns: „Depinde”.

Din păcate în acest domeniu răspunsul de mai sus este întotdeauna cel corect pentru că este posibil ca un anumit lucru să fie perfect pentru 50 de site-uri și total greșit pentru alte 10.

Dacă site-ul tău este un site de știri sau informații de orice fel, ce sunt căutate și lumea le vizualizează des, atunci cu siguranță ai nevoie de AMP. Pentru acest tip de site-uri conținutul, textul este mai important decât orice altceva pentru că informează în primul rând.

Dacă ai un magazin online, ideea implementării AMP poate fi una bună și în acest caz. Spun doar poate pentru că depinde foarte mult cum ai gândit structura acestuia și cât de importante sunt imaginile și galeriile și felul în care le-ai implementat. Un alt factor ce influențează această decizie atunci când vorbim despre un magazin online, dar chiar de oricare alt site este realizarea unui studiu legat de terminalele de pe care accesează site-ul majoritatea clienților tăi.

AMP este o tehnologie destul de controversată. Aceasta este utilă unui club restrâns de site-uri și mai mult ca sigur că la un moment altceva îi va lua locul. Chiar și așa, până atunci un lucru este sigur: AMP ajută foarte mult la viteza de încărcare. Așa că dacă acesta este un factor important pentru utilizatorii tăi, nu ezita și folosește-l.

 

Share:

editor

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *