îți ia 5 minute să citești articolul

Folosirea rețelelor de socializare ar trebui să fie o parte importantă a oricărei strategii de marketing digital. Acestea reprezintă un instrument esențial de comunicare și apropiere atât de potențialii clienți, cât și cei existenți. În plus acestea oferă nenumărate variante de promovare majoritatea chiar gratuite, dar care solicită timp și implicare.

optimizeaza facebook business

Pentru a putea folosi avantajele oferite de orice rețea de socializare trebuie întotdeauna să pornim de la crearea unei pagini pentru companie și găsirea celor mai bune metode de optimizare a acesteia pentru a atrage cât mai mulți abonați.

Pentru că Facebook este una dintre cele mai importante rețele sociale și cea mai folosită asemenea platformă la noi în țară, am gândit un mic ghid în cele ce urmează pentru a îmbunătății profilul business al companiei tale pe aceasta.

Numele profilului și URL personalizat


Primul, dar și unul dintre cei mai importanți pași este alegerea unui nume pentru profilul de Facebook Business. Trebuie să ai foarte mare grijă în găsirea acestui nume pentru că este important și pentru SEO, în plus nu îl mai poți modifica ulterior.

Este indicat să folosești un cuvânt cheie de tipul long-tail care te reprezintă cât mai bine, dar acesta trebuie să apară în conjuncție cu numele companiei. „Magazin de instrumente muzicale” spre exemplu nu este ok, pentru că acestea sunt o mie, iar tu trebuie să te diferențiezi de ceilalți 999. „Cheia Sol – magazin de instrumente muzicale” include atât cuvinte cheie, dar și numele afacerii, a companiei tale sau a brandului. Evită însă să creezi un nume pe două rânduri sau să încerci să bagi cuvinte cheie cât mai multe și în mod absolut nenatural.

Un alt lucru important legat de nume îl reprezintă URL-ul tău de pe Facebook. Probabil că ai observat că la anumite căutări vei regăsi pe pagina Google de rezultate atât pagina web, dar și cea Facebook a aceleiași companii. Acele companii și-au optimizat numele URL-ului din Facebook cu ceea ce se numește un „vanity” URL. Mai exact, atunci când creezi pagina pe Facebook acesta îți generează un URL automat de tipul, www.facebook.com/pages/cheiasol/115476890, apoi tu poți merge la setările contului tău Facebook și să modifici username-ul, astfel încât acesta să devină www.facebook.com/cheiasol. Aceasta te ajută extrem de mult să fii găsit la căutări mult mai ușor.

Cuvinte cheie peste tot

Este foarte important să alegi cuvintele cheie potrivite, dar și să le strecori peste tot în profilul de pe Facebook al companiei tale. Înainte de a decide asupra cuvintelor cheie pe care să le incluzi fă un mic studiu, cercetează care sunt cuvintele cheie cele mai căutate din domeniul tău, apoi care sunt acele cuvinte cheie, poate de tip long-tale, care să lipsească din căutări sau să apară mai puține rezultate pentru ele.

După ce ai studiat un pic problema cuvintelor cheie, introdu-le în textele tale de prezentare din profil, în descriere, dar și în imagini sau video-uri. Atenție însă să nu le adăugați doar de umplutură, ci în mod natural.

Creează un profil cât mai complet

Facebook iți dă foarte posibilități de a crea o imagine cât mai completă a afacerii tale. Ai posibilitatea să adaugi o poză de profil, o imagine de fundal, să completezi toate datele tale pentru a fi contactat, inclusiv orele de funcționare și chiar butoane speciale ce le permite utilizatorilor să te sune direct din Facebook, o descriere, categoria de afacere căreia îi aparții, etc.

Parcurgi cu mare atenție absolut toate categoriile și informează-te cum poți beneficia cât mai mult de fiecare bucățică de informație cerută sau pe care o poți introduce în profilul tău.

Pentru profil alege o poză cu logo-ul companiei sau o variantă adaptată a acestuia, iar pentru imaginea de fundal folosește sau chiar creează o imagine care să exprime ceva important legat de afacerea ta.

Nu uita să adaugi adresa exactă și să o identifici pe hartă și să prezinți absolut toate variantele de contact, inclusiv orele de funcționare.

Din 2014 Facebook a introdus in profilul companiilor și un buton de „Call to Action”. Acesta este setat implicit pe varianta „Sign Up”, dar o poți modifica funcție de nevoile tale cu alte variante: „Book Now”, „Contact Us”, „Play Game”,„ Use App”, etc 

Actualizează continuu informațiile companiei

Punctul acesta se leagă cu cel de dinainte pentru că cele două trebuie să meargă mână în mână. In sensul că nu trebuie să te culci pe o ureche după ce ai completat toate datele din profilul tău. Va trebui să îl actualizezi în mod constant. Mai mult decât atât, nu uita niciodată să modifici adresa de mail sau fizică atunci când le schimbi sau orarul de lucru atunci când îl modifici. Știți cât este de frustrant pentru un client potențial să vadă orarul 0930 – 1800, să vină la 0930 să ia ceva de care are nevoie atunci și să descopere că ați modificat programul și acum începeți la 1000 …?

Gândește-te la pagina Facebook ca la pagina ta web și de fiecare dată când actualizezi ceva pe pagina web, mergi și la Facebook și vezi dacă este nevoie să o faci și aici. 

Backlink-uri cât mai multe

Backlink-urile sunt acele linkuri care trimit către site-ul tău de pe altele, iar importanța lor în SEO este de necontestat. Așa că prezența acestora și pentru trimiterile la pagina ta Facebook te vor ajuta foarte mult. Ai avantajul că poți face trimiteri la pagina ta de Facebook, la diversele postări de acolo cu ajutorul site-ului companiei tale.

O altă modalitate de a genera backlink-uri către pagina ta Facebook este să începi colaborarea cu influencer-i în domeniu tău. Există site-ul specializate unde poți găsi influenceri in orice domeniu, asta dacă nu deja îi cunoști. 

Fi activ!

O altă modalitate de a genera backlink-uri este să susciți interesul celor abonați la tine. Astfel aceștia vor fi dispuți să facă trimiteri către tine.

Aceasta înseamnă că trebuie să fii în permanență activ pe pagina ta de Facebook. Răspunde la recenziile primite, chiar și atunci când sunt negative. În fapt se pare că lumea reacționează mult mai bine atunci când primesc răspuns la o plângere, decât la o laudă. Postează conținut în mod constant, dar nu pisici și pomi (mai puțin cazul în care vinzi pisici sau pomi), ci lucruri, informații ce ar putea fii de interes pentru utilizatorii tăi.

CONCLUZIE

Concluzia logică de tras este că deși pare că SEO este dedicat exclusiv site-urilor web, acesta devine foarte important și pentru prezența companiilor pe rețelele sociale. Și aceasta pentru că oamenii petrec foarte mult timp pe aceste rețelele de socializare, iar ele au devenit încet, încet ele însele un fel de motoare de căutare.

Share:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *