îți ia 6 minute să citești articolul

Dacă mă întrebai acum 7 ani dacă sunt în vreun grup pe Facebook aș fi fost poate chiar mirată că mă întrebi pentru că mi se părea îndeajuns să fiu pe Facebook. Azi cred că sunt înscrisă în vreo 10. Nu numai că viața mea s-a schimbat și am avut nevoia de sfatul unor oameni care trecuseră prin ce am trecut și eu, dar până la urmă grupurile de pe Facebook acopereau exact această nevoie: de comunitate care împărtășește aceleași probleme și are nevoie de un sprijin, de o platformă comună, de sfaturi, etc.

La ora actuală există grupuri pe Facebook pentru mai toate subiectele posibile și imposibile la care te poți gândi sau nici măcar nu îți trec prin cap. Probabil că amploarea acestora a fost într-un anume fel alimentată și de necesitatea unui contact social cu cei ce simțeau sau gândeau la fel, care aveau anumite probleme, griji sau speranțe în anul ce a trecut, când felul nostru de a trăi ca animale sociale s-a oprit pentru un timp.

Și pentru că grupurile Facebook au devenit un „must” mi-am propus ca în rândurile de mai jos să vă scriu cam tot ce este de spus, pe scurt, despre aceste grupuri și cum le putem folosi pentru a beneficia de ajutorul lor în creșterea afacerii noastre.

Care este diferența dintre pagina Facebook și grupurile Facebook

Ai o pagină pe Facebook și merge chiar bine. Vin eu acum și îți spun: păi, grup nu ți-ai făcut?! Și, pe bună dreptate, te întrebi: de ce aș avea nevoie de un grup, dacă am deja o pagină? În plus, poate că ești deja membru în câteva grupuri care poate au în majoritate d=teme sociale, spre exemplu legate de parcurile din sectorul sau localitatea ta sau schimbarea în școli, etc și te întrebi ce legătură are afacerea ta care vinde să spunem, pantofi cu toate aceste probleme generale.


Pagina ta pe Facebook este pentru a te prezenta. Aici publici articole relevante pentru afacerea ta și atunci când o creezi adaugi toate elementele necesare pentru a fi identificat și recunoscut. Pagina Facebook a afacerii tale este precum pagina ta personală de Facebook, reprezintă oglinda ta, felul tău de a spune: „asta sunt eu!”.

Grupurile de pe Facebook există pentru conversație, pentru a exista schimbul de opinii. Este ca și cum cineva ar lua partea de comentarii pe un anumit subiect și ar transforma-o într-un grup cu cei ce au aceeași problemă sau „dragoste”. Așa că poți crea un grup pe Facebook în jurul companiei sau bradului tău sau al unei anumite game de produse (dacă deja nu există), dar este posibil ca acest grup să fie creat chiar de un fan al brand-ului tău care într-un moment de entuziasm face acest lucru pentru tine. Totuși de îndată ce acest grup a fost creat, tu va trebui să fi cel care pornește o conversație, ba mai mult de fiecare dată când cineva deschide un subiect, tu trebuie să aduci răspunsuri și să găsești modalități de aduce conversația mai departe și poate de deschide noi subiecte de interacționare între membrii.

Cum creezi un grup pe Facebook?

Crearea unui grup pe Facebook este extrem de simplă. Apasă pe butonul marcat cu „+” și în meniul respectiv selectează Group. Apoi va trebui să alegi un nume pentru Grupul tău, dacă dorești să fie public sau privat și dacă dorești să inviți deja persoane din lista ta de prieteni pentru a face parte din grupul respectiv. Este important ca la următorul pas să precizezi care este scopul grupului tău ți, în mod obligatoriu să menționezi numele brand-ului sau al afacerii tale pentru ca cele două să fie ușor asociate.

După acest pas va trebui să stabilești drepturile de administrare ale grupului. Acestea se pot modifica în timp dacă vei considera că este nevoie. Cel ce are drept de administrare poate aproba sau șterge un membru al grupului. Ultimul pas este să alegi o imagine reprezentativă a grupului.

Ceea ce am descris mai sus se referă la crearea oricărui tip de grup, dar dacă dorești ca grupul inițiat de tine să fie parte a afacerii tale și asociat cu aceasta atunci va trebui să mai faci câțiva pași. După ce ai creat grupul dorit mergi la meniu și alege „Advanced Settings” și aici vei avea „Linked Pages” și poți crea legătura dintre grup și pagina companiei. Acest fapt se va traduce prin „Grupul X” by „Compania Y”.

Ce tip de grup ți se potrivește: privat sau public?

Răspunsul la această întrebare este dat de răspunsul la: „ce anume cauți: cantitate sau calitate?”. Anumite companii au nevoie de vizibilitate cât mai largă și atunci grupurile create de aceștia trebuie să fie publice. Inclusiv pentru grupurile publice există un administrator care trebuie să aprobe participarea unui doritor la un anumit grup, dar acesta este găsit la orice căutare (pe tema respectivă) fără probleme.

Un grup privat permite o anumită selecție a membrilor săi. Puteți chiar să creați un chestionar care să vă aducă niște lămuriri legate de cei ce vor să fie membrii și astfel să selectați. Un alt aspect important este că grupurile care sunt setate pe opțiunea de privat au încă două variante legate de confidențialitate: hidden sau visible. Adică, dacă grupul tău privat este hidden îl poți accesa doar pe baza unei invitații, iar dacă este visible îl poți găsi la căutări, dar ai totuși posibilitatea de a selecta cât de mulți poți utilizatorii acceptați ca membrii.

Poate că cea mai bună variantă pentru un grup dedicat este acea de grup privat vizibil ce îți permite să fi găsit de toți cei ce caută fie denumirea ta, fie subiecte legate de ceea ce oferi, dar, în cele din urmă, alegerea de a îi adăuga în grupul tău este a ta sau a administratorului.

Cum poți folosi grupul creat pe Facebook pentru afacerea ta

Suport sau service

Orice produs sau serviciu vândut are nevoie de asistență la un moment dat. Crearea unui call center atunci când ceea ce ofer este extrem de extins și are foarte mulți clienți este una dintre cele mai practicate variante. Dar dacă ceea ce oferi nu necesită un centru special dedicat asistenței clienților sau poate , tocmai, dacă acesta este deja depășit de numărul clienților un grup pe Facebook poate fie înlocui, fie suplinii ajutorul necesar clienților. Să vă dau un exemplu care de cele mai multe ori face obiectul multor scenete umoristice, adică Ikea și felul în care se asamblează mobila de la ei. Majoritatea dintre noi nu este maestră în a asambla biblioteci chiar și cu instrucțiuni. Totuși existența unui grup pentru asamblarea acestui tip de mobilă care să fie intermediat de Ikea, dar unde pot oferi soluții și alți membrii este o idee extrem de bună.

Principiul: dai ceva și primești ceva în schimb

Există varianta de crea concursuri, promova variante prin care clienții pot deveni ambasadori ai brand-ului favorit, dar și de a găsi parteneri sau chiar persoane care să testeze variantele intermediare ale unui anumit produs. Grupurile, datorită faptului că sunt comunități restrânse creează exact acest sentiment de exclusivitate ce conferă utilizatorului senzația de a fi special. Astfel există un teren favorabil de a testa produse sau servici noi, fără nicio obligație decât aceea de a scrie pe grup despre experiența ta. În plus, azi nu mai este nevoie să ai o față perfectă pentru a promova un produs, c trebuie doar să arăți avantajele acestuia, așa că oricând poți deveni reprezentant/ambasador al unui produs sau serviciu creat de compania favorită.

Obținerea unui feedback direct de la sursă

Un grup centrat în jurul companiei sau brandului tău îți va oferi opinii și păreri legate de ceea ce oferi tu și de cele mai multe ori acestea vor fi în forma lor „brută”. Grupurile au avantajul de a genera o conversație ce poate duce de la struguri la strunguri, așa că vei putea avea o viziune destul de globală legată de ceea ce vinzi. Grupurile, pe de altă parte generează și o conversație între diverși membrii ce poate duce chiar la polemici aprinse, unele în defavoarea ta, altele în favoarea ta.

CONCLUZIE

Ce trebuie să reținem din avantajele pe care ni le oferă crearea grupurilor pe Facebook este că atunci când produsele sau serviciile noastre sunt supuse de obicei opiniei publice, atunci este absolut esențial să avem un grup al nostru, al companiei, al brandului. Fabricarea de șuruburi de un anumit calibru nu va genera discuții interminabile între oameni și, deci, nici în rețelele de socializare. O școală particulară va genera o discuție de multe ori interminabilă, drept urmare vei avea nevoie în mod sigur nu numai de o pagină pe Facebook, dar și de un grup unde membrii vor putea să îți expună problemele sau grijile și să primească răspunsurile.

Share:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *