îți ia 5 minute să citești articolul

SEO, Search Engine Optimization sau, pe românește, Optimizarea pentru Motoarele de Căutare, indiferent ce termen alegi pentru a desemna acest domeniu, el este deja de ani buni o parte importantă a marketingului digital. Dar, acest domeniu, care la început era făcut cu ușurință de cam oricine avea cele mai mici noțiuni de marketing digital astăzi a devenit extrem de bogat și, la rândul său, include multe alte ramuri.

Unul dintre principalele lucruri de la care pornește o optimizare este reprezentată de cuvintele cheie și cum să aflăm care sunt cele care se potrivesc cel mai bine afacerii noastre. Deși pare destul de simplu să descoperi ce cuvinte ar putea utilizatorii să caute care să ducă spre site-ul tău, acest aspect este din ce în ce mai complicat, în special în acele domenii unde concurența este foarte vastă. Spre exemplu cuvântul cheie „pantofi” nu va face nicio diferență între tine și ceilalți 3000 de concurenți ai tăi. Așa că se impune cercetarea cuvintelor cheie pentru a găsi acelea ce se potrivesc ție și contextului tău cel mai bine pentru a te clasa pe primele poziții ale primei pagini la căutări. 

Cuvintele cheie și cercetarea pentru găsirea celor potrivite

Așa cum am spus mai sus simpla găsire a unor cuvinte cheie pentru afacerea ta nu reprezintă întotdeauna o soluție ideală. Ok, exemplul meu de mai sus cu „pantofi” era cu adevărat extrem de general, dar dacă ar fi să luăm în calcul ceva de genul „pantofi de piele negrii”, tot am fi mult prea generali în găsirea unor cuvinte cheie perfecte. În zilele noastre este foarte important ca înainte să decizi ce cuvinte cheie să folosești pentru optimizare să realizezi o cercetare în acest scop. Dacă vrei ca cei ce ar putea fi clienți ai tăi să te găsească va trebui să găsești acea nișă, acea bucată de informație ce nu este foarte populară, dar care îți poate aduce exact acei vizitatori ce se pot transforma ușor în clienți.

În funcție de specificul afacerii tale va trebui să restrângi cuvintele cheie până la acel „talisman”, acea combinație magică de cuvinte ce îți vor aduce vizitatori. Va trebi să faci un mic brainstorming și să descoperi care sunt toți ceilalți factori care diferențiază afacerea ta de celelalte din același domeniu și astfel vei putea avea exact acele cuvinte cheie care vor genera trafic și conversie. Totodată această muncă de cercetare se poate transforma într-un proces extrem de simplu cu ajutorul instrumentelor de cercetare existente azi pe piață. Mai jos ne vom concentra exact pe aceste instrumente care să ne ajute să descoperim succesul în domeniul cuvintelor cheie. 


Cele mai bune 7 instrumente de cercetare pentru cuvintele cheie

  1. SEMRush

SEMRush nu este un instrument de cercetare a cuvintelor cheie pentru oricine. În primul rând ai nevoie să creezi un cont pentru a avea acces la acest tool. Pentru a avea acces la toate facilitățile pe care ți le oferă aplicația cel mai bine este să te abonezi la unul dintre serviciile lor. Principalul avantaj oferit de SEMRush este că folosește ca punct de referință major cuvintele cheie folosite de către concurența ta directă. Poți compara diverse site-uri cu al tău și poți descoperi care sunt cuvintele cheie care aduc ranking pentru diverse pagini.

  1. Ahrefs

Ahrefs deține una dintre cele mai mari baze de date cu cuvinte cheie, cu peste 2 miliarde de rezultate pentru 200 de țări. Acest instrument îți oferă o analiză extrem de amănunțită a click-urilor posibile de pe pagina ta și îți sugerează metode de a îți îmbunătății rata click-through (CTR). Ahrefs este considerat la ora actuală printre cele mai bune instrumente de cercetare ale cuvintelor cheie din lume, chiar dacă nu oferă variante gratuite, ci doar pe bază de abonament. 

  1. HubSpot

Acest instrument are un modul foarte interesant pus la dispoziția abonaților: Content Strategy. Acest instrument te ajută nu numai să găsești cuvintele cheie potrivite pentru a te situa pe primele poziții în SERP, dar te va ghida și în a găsi subiecte și puncte de discuție sau de abordare pentru conținutul site-ului tău. HubSpot are un modul întreg destinat exclusiv marketingului digital care nu se limitează doar la cercetarea în domeniul cuvintelor cheie, ci, în funcție de abonamentul ales își oferă mult mai multe facilități și automatizări.

  1. Moz Keyword Explorer

Pe lângă faptul că oferă un minim de elemente în varianta sa gratuită, cel mai important aspect al acestui instrument de la Moz este faptul că acesta creează un top al sugestiilor cuvintelor cheie bazat pe gradul de dificultate al fiecăruia. Acest scor îți arată cât efort (cât de dificil este) va trebui să depui pentru ca un  anumit cuvânt cheie să producă efectele dorite de clasare a paginii tale în SERP. Moz Keyword Explorer îți poate de asemenea arăta și cum anume se situează concurența ta raportat la diversele cuvinte cheie căutate și cercetate de tine.

  1. GrowthBar

Deși este una dintre cele mai ieftine variante de asemenea instrumente, GrowthBar este foarte ușor de folosit și poate fi extrem de util în special pentru cei care doresc un tool extrem de rapid.  Acesta este o extensie ce se instalează în Chrome și de fiecare dată când vei efectua o căutare îți va arată și datele legate de cuvintele cheie căutate.

  1. Serpstat

Serpstat este un instrument complet pentru SEO, oferindu-ți nu numai posibilități de cercetare ale cuvintelor cheie, dar și analize legate de SERP, date analitice SEO, un tracker de clasare a site-ului tău, analize ale backlink-urilor. Instrumentul îți va oferi date legate de dificultatea unui cuvânt cheie, dar și de tendințele viitoare de evoluție ale acestora.

  1. Google Keyword Planner

Din lista aceasta de sugestii, Keyword Planner este singurul instrumente completamente gratuit. Acesta este parte al lui Google AdWords, așa că pentru a avea acces la el va trebui să creezi un cont AdWords. Datele statistice pe care ți le va întoarce pentru fiecare sugestie sunt extrem de exacte pentru că, evident, vin direct de la sursă, adică Google. Instrumentul îți oferă pe lângă sugestii de cuvinte cheie și evoluția acestora în timp, câteva date legate de cum funcționează acestea pentru concurență, care este volumul de trafic generat la nivel global, dar și local. Este un instrument extrem de sărac și poate nu așa de ușor de folosit, dar este extrem de eficient și foarte multe afaceri aleg să îl folosească.

CONCLUZIE

Fără ajutorul unui instrument specializat care să te poată ajuta în cercetările tale legate de cuvintele cheie importante pentru site-ul tău nu vei putea să ajungi la un rezultat. Este foarte important să cunoști toate datele legate de un anumit cuvânt cheie, dar și să primești chiar sugestii legate de variantele mai restrictive ale acestuia ce îți pot aduce mult ai ușor mai mulți vizitatori. Nu trebuie să uiți că indiferent de investiție de la cuvintele cheie pleacă orice căutare a oricui, deci va trebui să reușești să le găsești pe cele care îți vor aduce cei mai mulți vizitatori cu adevărat relevanți pentru tine.

Share:

editor

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *